Sunt unul dintre cei care printr-o conjunctura fericită a putut, cu adancă durere-n suflet, să-si părăsească ţara natală, rude, prieteni, ţinuturi , pe vremea dictaturii neghiobilor cu ochii roşii, verzi şi albaştri. Romanul „Suflete gemene” este o istorie reală pentru faptul că, fără a fi o biografie literă cu literă, este construit pe scheletul unor întâmplări trăite de autor dealungul a mai mult de patru decenii , cuprinzând teme legate de viaţa elevilor şi studenţilor, despre invăţământ în general, una dintre feţele pozitive ale regimului trecut, despre atrocitaţile derbedeilor cu puteri depline din vremea aceea, despre iubire în toată frumuseţea şi complexitatea ei, fără a privi actul sexual ca o necesitate fiziologică, ci sub aspectul lui firesc, natural, ca un ecou al dragostei pentru fiinţa iubită.
Unul dintre aspectele la care am vrut sa atrag atenţia, ca un avertisment la modul „sa invăţăm din greşeli”, îl constituie apariţia şi evoluţia unei boli extrem de greu diagnosticabile la începuturile sale, atunci când tratarea bolnavului l-ar putea reda societăţii – schizofrenia!
Aşadar, romanul s-ar dori un îndemn la cugetări mai profunde, mai obiective, mai constructive privind societatea, individul ca parte a sa, indiferent de religie, culoare , sau rasă, aşa cum de altfel se sugerează de la bun început:
“La capătul Pământului, al iubirilor, al dorurilor, al amintirilor, al viselor, al durerilor, al căutărilor,...se adună cărările într-un şuvoi uriaş, ce curge... şi curge... şi curge...şi curge...tot mai departe, mai departe...mai departe...mai departe, purtând in credinţă minunile vieţii pe rând, spre zări care-l cheamă cântând: iubire,...iubire, ...iubire...
Ascunde-te rece de vremea ce trece!
Priveşte-nainte pe unda fierbinte!
Mă duc uneori cu gândul la amintirile din copilarie ale lui Creangă! Ce frumos! Fascinant să retrăieşti, citind acele povestiri minunate, câte ceva parcă din propria-ţi copilarie. Şi dacă ne gândim mai bine...! Practic fiecare din noi am trăit asemenea timpuri, fiecare din noi ar avea prin urmare câte ceva de transmis, ceva ce ne-a rămas in amintire, ceva care ne-a impresionat, mai frumos sau mai puţin frumos, ceva cu conţinut, ceva relaxant, educativ, creativ. Fiecare din noi povestim unuia sau altuia, în fel de fel de împrejurări, despre una sau alta , despre cum a fost şi cum am fi vrut să fie, de ce aşa şi nu altfel, despre reuşite sau eşecuri...
Şi pe principiul ăsta, privind aşa in urmă, mândru de reuşite, mai puţin încântat de greşeli, greşeli din care tu însuţi te deprinzi sa inveţi cu timpul, te intrebi de ce atunci sa nu afle şi alţii şi de unele şi de cealalte...
Aşa am să strâng şi eu la un loc toate cele ce mi s-au „înregistrat” bune şi rele, să ne descreţim frunţile cu unele, din altele sa tragem învăţăminte... Şi cu siguranţă se vor regăsi destui, mai mult sau mai puţin, în cele descrise.
Iar dacă aspectul literar suferă pe ici pe colea îmi pare rău, dar nu am vrut sa distorsionez realitatea, aspectul real al dialogurilor, al întâmplărilor.
Cam acesta ar fi scopul acestei lecturi, în plus un îndemn mai departe către cei ce nu s-au hotărât incă să facă şi ei ca mine şi bineânţeles, nu in ideea „ să trăim din amintiri”, ci doar „să nu uităm de ele”!
...Iar când melancolia începe sa doară...
Te-aşterne cuminte pe unda fierbinte
Să-ţi fie durerea mai dulce ca mierea! (…) “
